În perioada 21-30 noiembrie 2022, circulația auto va fi închisă pe strada Mărginașă, pe tronsonul cuprins între str. B. P. Hașdeu și Calea Moților, anunță Primăria.
Potrivit instituției, pentru circulația pietonilor va fi asigurat un culoar pietonal protejat.
Strabag va lucra în această vară la modernizarea arterei de intrare în cel mai mare cartier al Clujului, strada Calea Mănăștur. Deja, pe teren, au fost configurate marcajele specifice prin care s-au trasat patru benzi pentru circulația rutieră pe perioada șantierului, însă mult îngustate. Modernizarea acestei străzi face parte din proiectul Primăriei pentru modernizarea zonei Calea
Ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul Calea Mănăștur-Mărginașă-Moților – Uzinei Electrice care presupune și crearea unei noi legături între cartierele Grigorescu și Mănăștur va fi dat cel mai probabil în luna mai, arată viceprimarul Dan Tarcea. „Mai avem nevoie de un singur aviz (de mediu) pentru a putea emite autorizația de construire. Acesta ar
Primăria urmează să dea ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul de regenerare urbană a zonei străzilor Calea Mănăștur – Calea Moților – Uzinei Electrice – Oțetului – Mărginașă prin care se va crea o stradă nouă între cartirele Grigorescu și Mănăștur. De șantier se va ocupa societatea ARL (Strabag), însă lucrările efectiv vor începe
Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj din grupul austriac Strabag– ofertant (leader) a depus singura ofertă de la licitația Primăriei Cluj de peste 27 de milioane lei pentru crearea unei străzi noi între cartierele Grigorescu și Mănăștur, concomitent cu lărgirea unor artere și crearea de noi trasee pietonale și pentru biciclete.
Licitația pentru servicii de
Lucrările de proiectare și execuție pentru zona Mărginașă-Calea Mănăștur-Uzinei Electrice au fost scoase la licitație de Primărie. Contractul a fost estimat la peste 27,8 milioane lei (peste 6,1 milioane euro) și un termen de 18 luni. Data limită pentru depunerea ofertelor este 12 august. Intervențiile propuse prin proiect în zona Calea Mănăștur-Mărginașă-Uzinei Electrice
Proiectul cu exproprieri pornit de Primărie pentru a descongestiona traficul la intrarea în cel mai mare cartier al orașului, Mănăștur, va presupune o investiție de 54,3 milioane lei cu TVA, din care 14,4 milioane lei este valoarea despăgubirilor pentru terenurile și cele câteva case propuse spre a fi expropriate. Studiul de fezabilitate urmează să fie
Ambițiile Primăriei de a descongestiona traficul în centrul orașului și planurile de a încuraja utilizarea transportului în comun și a bicicletei pălesc în fața traficului auto. Proiectul cu exproprieri pornit de Primărie pentru a descongestiona traficul la intrarea în cel mai mare cartier al orașului nu va aduce minuni, nici benzi dedicate pentru autobuze spre
După observații și contre la o ședință din toamna anului trecut, unul dintre proiectele ambițioase de trafic din interiorul orașului s-a reîntors la Comisia de Urbanism. Cu eticheta că nu va aduce minuni pentru traficul din oraș. Proiectanții au operat modificări și au nevoie de un aviz de principiu pentru a putea lucra la studiul
Proiectul de trafic pornit de Primărie la intrarea în cel mai mare cartier al orașului, Mănăștur, are multe constrângeri ca să aducă minuni pentru decongestionarea traficului din oraș pe axa est-vest. O spun chiar proiectanții de la Fip Consulting. În schimb, traficul infernal ar urma să fie preluat de strada Uzinei Electrice, care