JURIDICE-LEGISLAȚIE Archive

S-a introdus în Codul Rutier retragerea permisului de conducere

Codul Rutier a fost modificat pe 17 februarie 2023, după ce Guvernul a adoptat hotărârea nr. 130/2023 prin care a fost modificat şi completat Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din România. Una dintre cele mai importante modificări se referă la posibilitatea pe care poliţiştii

Modificări la Legea avocaturii în ce privește plata avocaților din oficiu

Senatul a adoptat un proiect de lege care aduce câteva modificări la Legea avocaturii în beneficiul avocaților din oficiu. Proiectul a fost trimis la Camera Deputaților, care este camera decizională. Prin modificarea Legii 51/1995, se dorește introducerea decontării cheltuielilor de transport ale avocaților din oficiu, de la domiciliu sau sediul profesional până la locul unde

Polițiștii și militarii se bucură de publicarea unei Decizii CCR. Vezi în ce condiții nu mai pot fi sancționați

Decizia Curții Constituționale referitoare la dispoziții din Ordonanța Guvernului nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor a fost publicată în Monitorul Oficial. ”Polițiștii și militarii nu vor mai putea fi sancționați administrativ-pecuniar, direct de către unitatea angajatoare, fără acordul lor.”, a precizat Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) In 7 februarie, a fost publicată

Proiect de lege cu modificări importante privind profesia de executor judecătoresc

Guvernul a aprobat în ședința din 8 februarie un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești. Se modifică condițiile de accedere în profesie, câd și atribuțiile, drepturile, obligațiile și incompatibilitățile executorilor judecătorești. ”Proiectul de lege modifică și completează cadrul legal privind organizarea profesiei de executor judecătoresc, în vederea consolidării

Expert al Comisiei Europene pe trafic de persoane: ”s-a creat o suprapunere între faptele de trafic de persoane și cele de proxenetism”

Silvia Tăbușcă, expert al Comisiei Europene pe trafic de persoane, a vorbit întrun interviu pentru Libertatea.ro despre o suprapunere a legislației penale din România în ce privește infracțiunile de proxenetism și trafic de persoane. ”Frații Tate le-au determinat pe fete să se prostitueze prin diverse mijloace, practic determinarea este un element care intră în trafic

HP ÎCCJ: Soluția de achitare este suficientă pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și apoi achitate

După ce în 2021 articolul din CPP privind repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate a fost declarat neconstituțional, iar legiuitorul nu a intervenit ulterior, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ÎCCJ a decis acum că ”soluția de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală,

Abonamentele la sălile de sport sunt deductibile. Legea a intrat în vigoare

Legea nr. 34/2023  pentru modificarea Codului fiscal , prin care abonamentele la sălile de sport au devenit deductibile, a intrat în vigoare în 15 ianuarie. Avocata Adela Tanțău de la Chiriță și Asociații spune că noua lege a adus unele modificări benefice pentru angajaţi, angajatori şi pentru persoanele care desfăşoară activităţi independente, atât din perspectiva încurajării

S-a publicat legea care schimbă condițiile de acordare a ajutorului public judiciar în materie civilă

Legea nr. 31/2023 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civil a fost publicată în Monitorul Oficial din 12 ianuarie, urmând să intre în vigoare la 3 zile de la publicare.  Pragurile fixe de 500 lei, respectiv 800 de lei venit net lunar pe membru de familie până

Hotârâre CJUE: Angajatorii trebuie să plătească ochelarii de vedere angajaților care lucrează la calculator

CJUE a stabilit că angajatorii, privați sau de stat, trebuie să asigure ochelari de vedere angajaților care stau în fața unui monitor, fie prin furnizarea lor directă, fie prin rambursarea costului lor. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza C-392/2021, care a avut ca obiect interpretarea art.9 alin 3 și

CCR: Cuantumul pensiei aflate în plată nu se poate diminua nici prin impozite, nici prin alte contribuții

În motivarea deciziei nr.650/2022, publicată în Monitorul Oficial din 28 decembrie, Curtea Constituțională arată însă că nici o pensie aflată în plată, fie ea de serviciu (cum sunt ale magistraților) sau contributivă, nu poate fi diminuată prin aplicarea unor impozite sau contribuții. “Raportat la cauza de fata, Curtea constata ca reglementarea contributiei de asigurari sociale