Iulius Cluj Archive

„Romeo și Julieta de la Cluj”. Povestea unei iubiri care a devenit istorie, la Iulius Mall

Iubiri împlinite, intense, imposibile sau tragice. Despre iubire s-au scris tomuri întregi, i s-au închinat milioane de versuri, i se cântă balade, s-au creat legende. În luna dedicată celui mai frumos şi complex sentiment uman, Iulius Mall Cluj şi Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei aduc mai aproape de public o poveste impresionantă,

FOTO: „Giganți” din lumea păianjenilor pot fi admirați la Iulius Mall Cluj în cadrul expoziției „The Taranterra Project”

Când alegi conștient să-ți învingi fricile, ies proiecte frumoase, ce îi pot educa, inspira sau chiar ajuta pe cei din jurul tău. Astfel a luat naștere și inedita expoziție găzduită de Iulius Mall Cluj, ce reunește 36 dintre cele mai importante specii exotice de tarantule de pe glob și care mai poate fi

Descoperă cafeaua ce a cucerit milioane de oameni, la Gloria Jean’s Coffees, din Iulius Mall Cluj (P)

O zi reușită se cunoaște de la prima înghițitură de cafea, așa că trebuie să te asiguri că alegi cea mai bună locație. Cafea fierbinte cu o aromă puternică sau ice coffee pentru zilele în care vrei să fii chill, dar și multe alte posibilități te așteaptă la Gloria Jean’s Coffees. Situată în

Pasiunea pentru robotică și creativitatea se întâlnesc, în weekend, la Iulius Mall Cluj (P)

Viitorul este mai aproape decât crezi, iar evenimentul Demo Phoenix te aduce față în față cu el. În rol principal se află roboții creați de către cele 19 de echipe formate din liceeni, ce vă așteaptă, weekendul acesta, la Iulius Mall Cluj. Manevrați de către elevi, roboții vă vor impresiona prin îndeplinirea diferitelor

The Taranterra Project aduce în Iulius Mall Cluj o expoziție cu 36 de tarantule vii (P)

Iulius Mall le propune clujenilor, începând cu acest weekend, o expoziție inedită, unde vor putea să admire cele mai importante specii de tarantule de pe glob. Expuse în terarii speciale, concepute astfel încât să reproducă fidel habitatele în care speciile exotice trăiesc, tarantulele vor fi prezente în Iulius Mall Cluj, în perioada 4 –

Winter Sale continuă cu și mai multe oferte, iar anticarii revin cu obiecte vintage în Iulius Mall Cluj (P)

Blue Monday a trecut cu bine, așa că meriți un „happy weekend”, care să te deconecteze de la activitățile cotidiene. La Iulius Mall Cluj continuă campania de reduceri „Winter Sale”, în cadrul căreia s-au alăturat și mai multe branduri, cu oferte speciale, care ajung și până la 70%. Iar dacă tot vii 

Plănuiște cel mai important eveniment din viața ta la Wedding Days, din Iulius Mall Cluj (P)

Organizarea unei nunți este o experiență unică ce te umple de emoție și bucurie, dar ca să nu-ți lipsească nimic de pe lunga listă necesară unui astfel de eveniment, zeci de creatori de frumos îți dau întâlnire la Wedding Days Cluj. Rochii și costume bespoke, verighete în linii contemporane sau clasice, diverse accesorii,

FOTO: Incursiune în trecutul Crăciunului la Iulius Mall – „Cluj Christmas (Hi)Story. O istorie a Crăciunului la Cluj” (P)

Cea mai iubită sărbătoare a anului are în spate o istorie bogată și interesantă, iar o parte a ei  poate fi descoperită în cadrul expoziției „Cluj Christmas (Hi)Story. O istorie a Crăciunului la Cluj”, găzduită de Iulius Mall. Astfel, până pe 15 ianuarie 2022, poți afla informații, atât despre sărbătoarea religioasă marcată la final

La Iulius Mall, rezolvi multe dorințe de sărbători, într-un singur loc! Poţi face testul antigen rapid la mall şi să te bucuri de experienţa Crăciunului (P)

Crăciunul este despre întâlniri cu Moşu’, beculeţe colorate, revederi cu cei dragi, cadouri dăruite din inimă, dar, mai ales, despre speranţa că totul va fi bine. Acum este momentul să celebrăm Crăciunul mai mult decât oricând, iar Iulius Mall Cluj te ajută să te bucuri pe deplin de emoţia sărbătorilor.

Sărbători fără

Iulius Mall Cluj te ajută să te vezi și anul acesta cu Moș Crăciun și ți-a pregătit mii de cadouri, în valoare de 50.000 de euro (P)

În marea lume a cadourilor, fiecare dintre noi își dorește să fie unic, mai ales în această perioadă în care vrem să ne arătăm, mai mult decât oricând, aprecierea față de cei dragi. Tu ai pregătit deja lista de cadouri pentru Crăciun sau încă lucrezi la ea? Nu pierde timpul, pentru că sărbătorile