incendiu Archive

Incediu de proporţii şi ostatici luaţi la o staţie de pompare a ţiţeiului

Incediu de proporţii şi ostatici luaţi la o staţie PECO.Zeci de muncitori, de la o staţie de o pompare ţiţei ce aparţine Conpet, au fost luaţi ostatici de către un grup de patru bărbaţi înarmaţi, iar un incendiu a fost semnalat la unul dintre rezervoarele cu combustibil, vineri, în cadrul unui exerciţiu de intervenţie antiteroristă.

Staţia

Moarte misterioasă în Cluj-Napoca: o femeie a vrut să se spânzure, n-a reuşit şi şi-a dat foc apoi la garsonieră! EXCLUSIV

Marţi dimineaţă, în jurul orelor 5.00, poliţia şi I.S.U. au fost alertate, de către proprietarii blocului de garsoniere de pe strada Liviu Rebreanu nr. 40 din cartierul Gheorgheni, că din locuinţa vecinei lor, Mădălina Scripeţ, răzbate un fum înecăcios. La faţa locului au sosit de urgenţă trei echipaje de pompieri – o ambulanţă, un echipaj

Inscenare josnica la adresa lui Emil Boc. Sa fie mana PSD?

Vrabiutele Gazetei de Cluj au auzit o grozavie cat casa de mare. Aparent incendiul de la Pata Rat ar fi fost pornit pentru a-l discredita pe Boc si partidul sau de liberali.

Suspectii ar fi chiar oponentii politici ai acestuia.

Gravitatea incendiului pornit la Pata Rat consta in faptul ca cei de la Mediu au

Incendiu intr-un oras din judetul Cluj

Un incendiu a izbucnit azi după-amiază, în apropiere de centrul municipiului Câmpia Turzii, într-o magazie a fostului complex, arata Turdanews. Martorii oculari au spus că nu este exclus ca incendiul să fi fost declanșat de ”oamenii străzii”, care mai frecventau acele garaje.

Incendiul s-a produs și datorită faptului că înăuntru erau ceva substanțe inflamabile.

Pompierii

Cel puțin 17 fete au murit în incendiul unui dormitor

Cel puțin 17 eleve și-au pierdut viața în Thailanda în incendiul dormitorului lor în cursul nopții de duminică spre luni, a anunțat poliția, citată de AFP.

În total, „17 fete au murit în incendiu, iar alte două sunt date dispărute”, a declarat colonelul Prayad Singsin, din cadrul poliției de la Chiang Rai, oraș în nordul Thailandei,

UPDATE VIDEO Incendiu la Catedrala Ortodoxă

Incediu la Catedrala Ortodoxa din centrul Clujului. Nu mai puțin de patru autospeciale ale pompierilor au sosit și au blocat două benzi de trafic.

Martorii spun că incendiul ar fi  fost cauzat de lumânările aprinse în catedrală. La fața locului a sosit și mitropolitul Andrei Andreicuț.

Incendiul de la Pata Rât a durat 36 de ore, ca să-l stingă pompierii au folosit 500 tone de apă aduse de la 4 km

Intervenția pompierilor din Cluj-Napoca la rampa de gunoi de la Pata Rât s-a încheiat doar în această dimineață, după 36 de ore în care au folosit 500 de tone de apă aduse de la patru kilometri.

La fața locului au ajuns nu mai puțin de șase echipaje de stingere a incendiilor, din cinci subunități ale

Cine-i mai harnic în campanie? Boc insinuează că cineva îi sabotează campania

Primii și cei mai activi în campania electorală pentru alegerile locale, par să fie liberalii, care și-au împrăștiat afișele electorale chiar din prima noapte (6 mai), atât pentru candidatul la Pirmărie, Emil Boc, cât și pentru organizația de partid. PSD s-a mobilizat sâmbătă, de asemnea, pentru a posta afișele partidului, însă,  a întârziat cu

Cluj: Incendiu la rampa de gunoi de la Pata Rât, focul ar fi fost provocat

Pompierii ISU Cluj acţionează de peste 12 ore, cu şase autospeciale, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit sâmbătă seara pe rampa de gunoi de la Pata Rât, autorităţile sesizând Poliţia întrucât există suspiciuni că focul ar fi fost provocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara pe rampa temporară de gunoi de la

Tren de călători în flăcări. Pompierii au plecat în trombă spre incendiu

Circulaţia feroviară este întreruptă pe ruta Sighetu Marmaţiei – Leordina , după ce locomotivă unui tren de călători a luat foc în urmă că câteva minute, notează jurnalmm.ro.

Potrivit primelor informaţii furnizate de ISU Maramureş, prin apelul unic de urgenţă 112 a fost semnalat foc în localitatea Leordina la locomotiva unui tren de