horia nasra Archive

Horia Nasra: Nu putem gira în fruntea Guvernului primul premier manelist al României

Deputatul PSD de Cluj, Horia Nasra spune că PNL cere, prin intermediari, voturile PSD pentru formarea noului său guvern şi susţine că parlamentarii social-democraţi nu pot gira în fruntea guvernului „primul premier manelist al României”.

Potrivit unei postari, luni, pe pagina sa de Facebook, Horia Nasra a spus ca presedintele Klaus Iohannis l-ar putea sacrifica pe

Dăncilă, despre revenirea lui Nasra și Itu în PSD: Nu le-am promis nimic

PÎntrebată ce le-a promis deputaților clujeni Horia Nasra și Cornel Itu care au revenit în PSD, Viorica Dăncilă a spus că nu le-a promis nimic.

„Nu le-am promis nimic. Am avut discuţii legate de România, legate de responsabilitatea pe care o au, discuţii legate de obligaţia pe care o au faţă de cei care

Victor Ponta îi distruge pe Nasra și Itu

Anunțul public făcut de către deputatul Horia Nasra, prin care și-a anunțat revenirea la partidul „mamă”, PSD Cluj, a fost șters de pe pagina sa de Facebook însă acesta ne-a oferit prima declarație oficială. Fostul coleg de partid, Gabriel Oniga, a comentat și el plecarea furtunoasă al acestuia din Pro România.

Deputaul Horia Nasra a

După o săptămână la Pro România, deputaţii Horia Nasra și Cornel Itu se întorc la PSD

Deputații clujeni Horia Nasra și Cornel Itu, care săptămâna trecută plecaseră din PSD în Pro România, au revenit în PSD.

Cei doi s-au reînscris în partid, în organizația locală din Cluj.

Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook de Horia Nasra.

„Astăzi m-am întors acasă, în PSD Cluj. Partidul în care am crescut și în care mi-am petrecut

EXCLUSIV: Au revenit în PSD Cluj. Managerul psihopat, pe făraș

Mai distractiv decât atât, ce? Deputații clujeni Horia Nasra și Cornel Itu au revenit în PSD, înscriindu-se ieri seară într-o organizație locală din județul Cluj, potrivit informațiilor Actual de Cluj.

Scandalul mediatic din ultimele zile în care a fost târât PSD-ul, de către psihopatul patron de ziar local – numit pe sub masă șef  al organizației

Ambarcațiunile motorizate nu au ce căuta pe Tarnița și Fântânele. Ministerul Apelor a emis răspuns oficial

Chiar dacă sunt mari presiunile din partea deținătorilor de bărci cu motoare, răspunsul Ministerului Apelor și Pădurilor este ferm și a fost transmis, oficial, la cererea deputatului Horia Nasra, în urma campaniei pentru instituirea unui regulament care să protejeze cele două lacuri ale Clujului, Tanița și Fântânele. Așadar Ministerul a transmis oficial că pe lacurile

OFICIAL: NU pot fi folosite ambarcaţiunile motorizate, hidroavioanele, skijeturile, bărcile şi pontoanele cu motor pe lacurile de acumulare Tarniţa şi Fântânele!

În urma unei interpelări depuse de deputatul clujean Horia Nasra, Ministerul Apelor și Pădurilor a confirmat oficial că NU pot fi folosite
ambarcaţiunile motorizate, hidroavioanele, skijeturile, bărcile şi pontoanele cu motor pe lacurile de acumulare Tarniţa şi Fântânele!

„Răspunsul primit de la minister este cât se poate de coerent, prin urmare aștept ca activitatea oficiului de căpitănie

Cine a mai rămas în PSD Cluj? Încă doi deputați trec oficial în Pro România

PSD pierde teren important în Parlament, prin plecarea în Pro România a deputaților Cornel Itu și Horia Nasra. În vară, și senatorul PSD Vasile Ilea a trecut la Pro România. PSD pierde inclusiv sprijinul electoral al unor primari clujeni care aveau de partea lor comunități întregi. Mișcarea dubioasă a Vioricăi Dăncilă, privind numirea unui outsider

Liviu Alexa, despre demisiile din PSD: ”Plecarea acestor rebuturi politice nu este nicio pierdere”

Liviu Alexa, președintele PSD Cluj, spune că este fericit de plecarea din partid a ”rebuturilor politice” Cornel Itu și Horia Nasra și nu consideră că este nicio pierdere pentru PSD.

”Este foarte ciudat să vezi cum Horia Nasra care îl făcea pe Victor Ponta un rahat nenorocit pe coridoarele NCN înainte de emisiune ajunge astăzi

Boc s-a trezit din nou: cartiere de locuințe într-o lungă campanie electorală 2019-2020

Primarul Emil Boc lansează teoria construirii unor noi cartiere în municipiul Cluj Napoca, că tot ne aflăm în decursul unei lungi campanii electorale. Deputatul PSD Horia Nasra reamintește că Boc se laudă de 15 ani că va construi cartiere în Cluj, idei pe care le reia în prgaul fiecărei campanii electorale.  „În realitate, proiectele lui