furt Archive

Sînpaul. Fratele mai mic i-a rupt, cu o furcă, mâna fratelui mare. Totul a pornit de la un sfat dat acestuia de victimă…

Jiga Moldovan este un rom, văduv, în vârstă de 51 de ani, din comuna clujeană Sînpaul. Are la activ ceva ani de puşcărie, pentru furtişaguri, ultimii petrecuţi chiar alături de Daniel, fratele mai tânăr cu opt ani. Mărturiseşte, la I.M.L. Cluj, că duminică 2 septembrie i-a atras atenţia fratelui său –  ieşit de două luni

Agent de pază de 69 de ani, bătut la „Praktiker” Florești, de un rom în vârstă de 15. Victima spune că l-a surprins furând!

Șifonat” serios în zona feței și cu nasul înroșit de la loviturile încasate, bătrânul așteaptă, joi, 19 iulie să fie primit în cabinetul de consultații al I.M.L.Cluj. Aflu că se numește Octavian, e un fost șofer profesionist care, la cei 69 de ani

Caz incredibil. O polițistă a fost prinsă la furat în supermarket

O poliţista din Iaşi a fost prinsă în timp ce fura cosmetice dintr-un supermarket din oraş. Agenţii de pază din magazin au văzut-o pe camerele de supraveghere în timp ce ascundea produsele sub haine şi au reţinut-o la ieşire, scrie BZI.ro. Tânara politistă, care a furat mai multe rujuri, creme, farduri şi rimeluri, în valoare

Angajata unei bănci, reţinută pentru delapidare şi fals. Suma sustrasă este considerabilă

Angajata unei bănci, acuzată de furt din contul unui client, a fost reținută pentru delapidare. Poliția Capitalei transmite că femeia de 38 de ani a sustras 4.000 de lei din contul unui client, după ce i-a falsificat semnătura.

Poliţişti de la Secţia 15 au reţinut o femeie de 38 de ani, din Bucureşti, angajata unei bănci,

Un comisar șef de la Crimă Organizată a furat brățara unei femei în aeroport

Un comisar-şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Timişoara este acuzat că ar fi furat brăţara unei femei, la trecerea prin filtrul de securitate al Aerportului Otopeni, au declarat surse judiciare, pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, poliţistul în vârstă de 51 de ani trebuia să treacă prin filtrul de control al aeroportului. În faţa

Maserati-ul unui om de afaceri a fost furat chiar din fața casei

Un autoturism de lux care valorează aproape o avere a dispărut în urmă cu câteva nopți de pe o stradă din Lugoj.

Mașina, unică în oraș, un Maserati Ghibli, a dispărut din fața casei proprietarului, un om de afaceri din Lugoj, potrivit banatulazi.ro

”Practic a fost furată în trei minute. Cu siguranță este vorba de niste profesioniști. Am predat poliției

Furt ca în codru într-un salon de cosmetică din Piața Mihai Viteazu. Două hoațe au operat, ca în filme, de față cu victima. Le cunoașteți?

Joi seara, clienta unui salon de cosmetică din Piața Mihai Viteazu nr. 36 a fost furată în doi timpi și trei mișcări de două tinere, care au intrat în încăpere cu un tupeu de neimaginat. De față cu angajata salonului și cu clientă (victima celor două hoațe în cazul de față), cele două hoațe au

Un rus a intrat cu un tanc în vitrina unui magazin din care a furat apoi o sticlă

 

Un bărbat în stare de ebrietate, din nord-vestul Rusiei, a furat un vehicul blindat, apoi a intrat cu el în vitrina unui magazin. Acesta a făcut ravagii distrugând o maşină din apropiere și vitrina magazinului pentru ca într-un final să fure doar o sticlă de vin.

Incidentul a avut loc miercuri, în oraşul Apatity, au declarat

Se întâmplă și la alții. O bucată de autostradă din China a fost furată

O bucată din autostrada solară inaugurată la sfârşitul anului trecut în China a fost furată, dar mai există varianta să fie vorba de spionaj tehnologic.

La sfârșitul lunii decembrie, China a inaugurat în provincia Shandong prima secțiune de autostradă realizată din panouri solare. Deasupra panourilor solare se află un strat de asfalt transparent care le protejează

Cum a sustras un om al străzii 300.000 de euro dintr-un aeroport din Franța

Un om al străzii a sustras 300.000 de euro dintr-un depozit al Aeroportului „Charles de Gaulle” din Paris, relatează Le Parisien, citând surse din poliție, potrivit digi24.ro.

Bărbatul, care ar avea în jur de 50 de ani, căuta prin coșurile de gunoi de pe unul dintre terminalele aeroportului, când a ajuns în fața unei uși neînchise