Externe Archive

Jurnaliști CNN, arestați în direct

Jurnaliștii CNN, cei care transmiteau protestele după uciderea de către poliție a unui bărbat de culoare, au fost arestați.

Totul s-a întâmplat chiar în timpul unei transmisiuni în direct. Patru jurnaliști au fost arestați, în ciuda faptului că aceştia s-au prezentat şi le-au spus poliţiştilor că sunt jurnalişti.

”În acest moment transmitem în direct. Suntem patru, facem

Donald Trump amenință că va închide rețelele sociale

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri că „va reglementa” sau „va închide” reţelele sociale, la o zi după ce Twitter a semnalat că două postări ale sale ar fi „înşelătoare” şi ar conţine informaţii neverificate, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Republicanii au sentimentul că platformele de reţele sociale cenzurează total vocile

Prima doamnă a Venezuelei acuzată de trafic de droguri

Prima doamnă a Venezuelei, Cilia Flores a fost acuzată de procurotii americani de trafic de droguri şi corupţie.

În urmă cu patru ani, bodyguardul Yazenky Lamas, care a lucrat pentru Cilia Flores, soţia preşedintelui Nicolas Maduro, a fost arestat în Columbia şi extrădat în Statele Unite, pentru a răspunde acuzaţiilor de trafic de droguri. Arestarea sa

Andrea Bocelli infectat cu Coronavirus

Tenorul italian Andrea Bocelli a mers la spitalul Cisanello să doneze plasmă și le-a declarat jurnaliștilor că a avut coronavirus. El a spus că testul i-a ieșit pozitiv pe 10 martie, dar nu a făcut publice informațiile atunci pentru a nu-și alarma inutil fanii.

Artistul a spus că a avut coronavirus, dar fără probleme particulare, în

SUA a depășit pragul de 100.000 de morți

SUA, ţara cu cele mai multe cazuri de Covid-19, a depăşit pragul de 100.000 de decese cauzate de noul coronavirus, potrivit datelor colectate de worldmeters.info

În ultimele 24 de ore, SUA a înregistrat 774 de noi decese din cauza Covid-19, ceea ce duce numărul total al persoanelor care au murit după ce au fost infectate cu

Italia a anunțat că 96% dintre persoanele decedate de COVID-19 aveau şi alte boli

Aproximativ 96% dintre persoanele decedate în Italia din cauza infecției COVID-19, aveau alte afecţiuni, arată datele Institutului italian de Sănătate Publică.

„Cele mai noi date arată că noile cazuri şi decese au un profil comun: este vorba de mulţi vârstnici care aveau şi alte afecţiuni”, a declarat Silvio Brusaferro, directorul Institutului italian de Sănătate Publică.
Conform datelor Institutului italian

Microbuz cu muncitori români, accident cumplit: doi morți și șapte răniți

Un microbuz cu muncitori români a fost implicat într-un accident cumplit în Olanda. iar în urma acestuia doi români au murit, iar alți șapte au ajuns în stare gravă la spital.

Tragedia s-a produs, ieri dimineață, 26 mai 2020, în jurul orei 05.30, în zona orașului Middenmeer din nordul Olandei.
Microbuzul în care se aflau nouă români, muncitori

Președintele FIFA este acuzat că ar fi cheltuit peste un milion de euro în scop personal

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, este acuzat de presa din Germania că ar fi folosit peste un milion de euro pentru a închiria un avion, în 11 aprilie 2017, pentru a plăti o călătorie personală din Suriname, America de Sud, spre Elveţia, precizând că că se întâlneşte cu preşedintele UEFA, scrie Mediafax.

Publicaţia germană Suddeutsche Zeitung îl

Un nou documentar despre familia regală a Marii Britanii: Regina Angliei s-a ascuns într-un tufiș în curtea Palatului Buckingham pentru a-l evita pe Nicolae Ceaușescu în timpul vizitei dictatorului român

Un nou documentar despre familia regală a Marii Britanii relatează, printre altele, că regina Elisabeta a II-a s-a ascuns cândva în tufișurile din jurul Palatului Buckingham pentru a-l evita pe dictatorul român Nicolae Ceaușescu în timpul controversei sale vizite de stat din 1978, relatează Harper’s Bazaar.

Jurnalistul și biograful regal Robert Hardman spune în documentarul „Regina

Mărturiile unui fotbalist, după ce drogurile i-au ruinat cariera: ”Mi-am vândut medalia pentru a-mi cumpăra cocaină”

„Mi-am vândut medalia de la Campionatul Mondial al Cluburilor pentru a-mi cumpăra cocaină. Mi-a ajuns două zile”, povesteşte un fost fotbalist de la Sao Paulo pentru presa din ţara natală. 

Flavio Donizete şi-a vândut medalia pentru a-şi cumpăra cocaină

Fostul fundaş al celor de la Sao Paulo, Flavio Donizete, a dezvăluit, într-un interviu tulburător acordat celor de