DEZVĂLUIRI / ANCHETE Archive

Halucinant! Judecătoarea arestată a botezat împreună cu un inculpat copilul altui inculpat

Martorul denunțător, care i-ar fi dat 30.000 de euro prietenului judecătoarei Ana Maria Chirilă, a declarat că aceasta nu se ferea să se afișeze la brațul unui inculpat prin orașul Rădăuți. ”Curtea retine declaratia martorului denuntator , care a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar

Judecătoarea Chirilă a cerut arest la domiciliu. Procurorul: ”Un şoc pentru întreg sistemul judiciar şi opinia publică”

Clujust vă prezintă informații despre judecarea propunerii de arestare preventivă a judecătoarea Ana Maria Chirilă de la secția penală a Tribunalului Suceava. Amintim că judecătoarea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Reprezentantul Parchetului a solicitat ”a se avea în vedere numărul foarte mare de infracţiuni, activitatea infracţională s-a derulat pe o perioadă lungă

”Concedieri” prin demisie într-o mare firmă de IT: ”Să găsim o soluție să ne separăm drumurile cât mai eficient”

Mai mulți foști angajați ai companiei de IT Cognizant Softvision au rupt tăcerea și au povestit modul abuziv în care au fost tratați și forțați să-și dea demisia. Unul a câștigat proces împotriva firmei. ”Eu am fost pus pe bench o luna in care mi s-a zis ca voi fi mutat pe alt proiect. In

Judecătoare de tribunal către fostul iubit: ”De ce nu-mi dai banii? (..) F…-ți morții mătii!” VIDEO

Sângele fierbinte de oltean a dat în clocot în judecătoarea Livia Colan, președinte al secției penale de la Tribunalul Dolj, când și-a văzut în trafic fostul iubit. Aceasta i-a blocat calea și s-a urcat la el în mașină pentru a-i cere socoteală cu privire la o sumă de bani pe care bărbatul i-o datorează. ”In

Cum a fost ”executat” și lăsat fără Stână pictorul Aidan de către fosta soție. DOCUMENT

Scandalul de la Stâna lui Aidan este departe de a se fi încheiat. Pictorul Aidan a ajuns pe drumuri după ce locația ce îi purta numele a fost preluată de fosta soție, Roxana Sandu, și iubitul ei. Clujust va prezintă dovada planului pus la cale de cei doi pentru a-l elimina pe Aidan. Aidan Andon

Judecătoarea acuzată că se droga trebuia să se pronunțe azi în două cazuri de consum, amânate din luna mai

Deși sunt dosare simple cu câte un inculpat acuzat de consum ilicit de droguri, judecătoarea Ana Maria Chirilă, arestată preventiv pentru mai multe infracțiuni între care deținere de droguri pentru consum în formă continuată, a amânat pronunțarea în cele două dosare din luna mai până acum. ”Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 2.10.2023.

Vicepreședintele CSM mai are pe cap o sesizare la Inspecția Judiciară și o plângere penală

În timp ce așteaptă verdicul Secției pentru procurori în materie disciplinară în cazul intimidării polițiștilor care l-au oprit în trafic, procurorul Daniel Horodniceanu, fost șef DIICOT și actual vicepreședinte CSM, mai are pe numele lui o sesizare la Inspecția Judiciară și o plângere penală ca urmare a unui dosar intrumentat când era la DIICOT Iași.

Lovitură pentru mafia lemnului din Maramureș! Un amenajist care a ajutat la defrișări a fost pus sub acuzare

Un inginer silvic amenajist, despre care Clujust a scris că este implicat în realizarea unor amenajări silvice de pe care s-au ras păduri, este acuzat de dare de mită și a fost propus astăzi pentru arestare preventivă, dar un judecător de la Tribunalul Maramureș a respins propunerea și a dispus control judiciar. Procurorii pot face

Tânăra judecătoare care a decedat recent a fost amenințată cu moartea de un deținut periculos

Judecătoarea Andrada Ștefana Pavel de la Judecătoria Gherla, care a decedat subit la 32 de ani în locuință, a trecut printr-un episod greu la sfârșitul lui 2021, când a fost amenințată cu moartea de către un deținut periculos chiar în timpul unei ședințe de judecată. Potrivit propriei declarații, amenințările ”i-au cauzat un profund disconfort psihic

Dosarul în care un procuror este acuzat că a violat o minoră, redeschis după 5 ani de la clasare

Curtea de Apel Iași a confirmat redeschiderea urmăririi penale într-un dosar în care un procuror cu experiență, fost șef de parchet, este acuzat că acum 7 ani ar fi violat o minoră care avea 14 ani. Dosarul a fost clasat în 2018 și redeschis acum după ce au apărut dezvăluiri în presă despre o posibilă