Consiliul Local Cluj-Napoca Archive

Cât de bogați sunt tinerii care s-au instalat la masa primarului Emil Boc

În noul for adminstrativ al municipiului Cluj Napoca au intrat și mulți tineri, atât din partea PNL, cât și din partea PSD și UDMR. Sunt tineri între 24 și 35 de ani, pentru care, se pare,  vârsta fragedă nu a constituit un impediment în acumularea unor averi semnificative. Datele sunt preluate din declarațiile de

Misteriosul protocol al maghiarilor naște dispute între…maghiari

UDMR a transmis un comunicat de presă în limba maghiară, în care relata despre negocierile purtate cu liberali în vederea creării unei majorități administrative, atât la nivelul Consiliului Local Cluj Napoca, cât și la nivelul Consiliului Județean Cluj. Liderii UDMR insinuează că o condiție pe care au impus-o liberalilor privind acordarea sprijinului politic se

Noua administrație a Clujului își preia atribuțiile. PNL la conducere, PSD în opoziție

Atât Consiliul Județean Cluj cât și Consiliul Local se vor întruni vineri în vederea validării mandatelor consilierilor, desemnați prin vot la Alegerile Locale din 5 iunie.  In ședința Consiliului Local de vineri (ora 10.00), vor depune jurământul 27 de consilieri locali, în prezența primarului Emil Boc (PNL) și a prefectului Gheorghe Vușcan. Prin intermediul

Oficial: Cum se împart locurile în Consiliul local. Câte voturi au obținut partidele

S-a finalizat procesul de numărare a voturilor și pentru Consiliul Local Cluj Napoca. Așadar, singurele partide care vor intra la masa forului administrativ local sunt PNL, UDMR și Alianța PSD-ALDE-UNPR.

Potrivit scorului centralizat de Biroul Electoral, din totalul celor 79.663 de voturi valabil exprimate, PNL a obținut 49.218 voturi, UDMR 16.490 de voturi, iar PSD+ALDE+UNPR

Oficial: Cum se împart locurile în Consiliul local. Câte voturi au obținut partidele

S-a finalizat procesul de numărare a voturilor și pentru Consiliul Local Cluj Napoca. Așadar, singurele partide care vor intra la masa forului administrativ local sunt PNL, UDMR și Alianța PSD-ALDE-UNPR.

Potrivit scorului centralizat de Biroul Electoral, din totalul celor 79.663 de voturi valabil exprimate, PNL a obținut 49.218 voturi, UDMR 16.490 de voturi, iar PSD+ALDE+UNPR

656 de secții de votare, deschise în județul Cluj. Pentru ce mergem la vot

Astăzi, 5 iunie, decidem cine va conduce Clujul pentru următorii patru ani.  De la ora 07.00, în întreg județul s-au deschis 656 de secții de votare, mai exact 181 de secții în municipiul Cluj Napoca, și alte 475 în localitățile și orașele din județ.  În total, 606.951 de clujeni au dreptul să voteze pentru

Interviu cu Florin Gliga, consilier local PNL Cluj-Napoca: ”Personal, cred că este un an important pentru desprinderea de clişeele de până acum…”

Consiliul Local Cluj-Napoca este forul legislativ al municipiului, format din oameni care au datoria să ajute comunitatea prin intermediul unor proiecte sau hotărâri locale bune. Fiecare consilier face parte dintr-un anumit partid şi indiferent care ar fi acela, aceştia trebuie să pună mai presus de orice, interesul cetăţeanului. Printr-o discuţie cu Florin Gliga, consilier local