claudiu salanta Archive

Arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță s-a ars în Florești

Este cunoscut faptul că atât fostul prefect al județului Cluj, cât și actualul prefect au cerut în instanță de nenumărate ori anularea unor Hotărâri de Consiliu Local din cadrul Primăriei Florești pe motiv că lipsește avizul comisiei de urbanism din cadrul Consiliului Județean. Până în prezent, 26 de dosare au fost soluționate, iar toate procesele

Casa de la ţară. Ce face administraţia din Cluj ca să împuţineze casele urâte şi proaste din mediul rural

Cineva a vrut să-şi facă într-o comună din Cluj o casă copie în miniatură după Casa Alba şi a venit să o autorizeze la Consiliul Judeţean, cu argumente că aşa a văzut la fiul care locuieşte în Statele Unite.

Proiectul nu s-a autorizat, spune arhitectul şef al Judeţului, Claudiu Salanţă. Acesta a spus că în ultimii

Ce soluții de trafic și transport sunt prevăzute pentru Spitalul Regional de Urgență

În cadrul ședinței care a reunit comisiile de urbanism de la nivelul Primăriei Cluj Napoca și de la nivelul Consiliului Județean, a fost prezentată o primă variantă a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) care vizează realizarea Spitalului Regional de Urgență, în comuna Florești pe terenul din incinta Unității Militare. Arhitectul județului, Claudiu Salanță, a precizat că

Cum vrea să anuleze o probă importantă din dosarul de corupție care-l vizează

Directorul Aeroportului clujean, David Ciceo, s-a îndreptat împotriva a doi funcționari din Consiliul Județean, de la Direcția de Urbanism, reclamându-i la poliție pentru modul în care au întocmit procesul verbal în baza căruia s-au constatat lucrările ilegale de la noua platforma de staționare a aeronavelor (APRON4). Este vorba despre procesul verbal care a stat ca

Drept la replică la articolul ”EXCLUSIV-Claudiu Salanţă, arhitectul Clujului, urmărit penal”

Ca urmare a articolului apărut în Gazeta de Cluj, intitulat EXCLUSIV-Claudiu Salanţă, arhitectul Clujului, urmărit penal, Claudiu Salanță a trimis un drept la replică pe care îl vom publica integral:

”Referitor la articolul de presă apărut în publicația Gazeta de Cluj din data de 20.11.2017 intitulat „EXCLUSIV-Claudiu Salanţă, arhitectul Clujului, urmărit penal” vă solicit, în

Arhitectul județului, apărat de conducerea Consiliului Județean

Pentru că în presa locală au fost publicate unele informații despre o așa zisă calitate de urmărit penal pe care ar avea-o arhitectul județeului, Claudiu Salanță, reprezentanții Consiliului Județean au trimis un comunicat de presă pentru a clarifica situația. Potrivit instituției, Claudiu Salanță nu are calitate de urmărit penal în niciun dosar

Claudiu Salanţă, arhitectul Clujului, (re)cercetat de procurori

Judecătorul de cameră preliminară a retrimis dosarul penal al lui Claudiu Salanţă, arhitectul şef al Consiliului Judeţean Cluj, la procurori pentru refacerea cercetării. Soluţia a fost dată într-un proces intentat de Aeroportul Internaţional Cluj Napoca. În trecut, Salanţă a fost audiat de procurorii DNA, în calitate de martor, în cadrul cercetărilor care l-au vizat pe

Arhitectul-șef al Clujului: se sparge bula imobiliară peste un an

Arhitectul-șef din Consiliul Județean Claudiu Salanță spune că bula imobiliară din cea mai scumpă piață din țară, Cluj-Napoca, se sparge peste un an.

“E și un feeling”, spune el pentru actualdecluj.ro, “dar dacă faceți o analiză pe ce s-a întâmplat la criza precedentă, cum au urcat prețurile, acum sunt la același nivel, ceea ce înseamnă că