bistrita Archive

Cod galben de inundaţii. Sunt vizate trei judeţe din Transilvania

Cod galben de inundaţii. În urmă cu puțin timp a fost emisă o atenționare hidrologică, Cod Galben, în care se atrage atenția că vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție în bazinele Someșul Mare, Vișeu, Iza,

Cod galben de inundaţii pentru Transilvania. Şaisprezece bazine hidrografice sub atenţionare

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare Cod Galben de inundații pentru Transilvania, valabilă în 16 bazine hidrografice, începând de astăzi.

Începând de astăzi de la ora 15, şaisprezece bazine hidrografice se află sub atenţionare de cod galben de inundaţii. Conform INHGA, în intervalul 24 mai ora 15 şi

Bistriţenii spun „pas” pentru o carieră didactică. Sute de joburi sunt disponibile în sistem

Aproximativ 800 de posturi didactice sunt disponbile la această dată la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, însă numărul celor care şi-au anunţat intenţia de a avea o carieră didactică şi se vor prezenta la concursul de titularizare din luna iulie este mult mai mic, de doar 520 persoane. Potrivit comunicatului de presă remis sâmbătă de Inspectoratul Şcolar

Ședință foto cu rochii de epocă, la Noaptea Muzeelor. Ce surprize pregătesc muzeografii bistrițeni pentru toți cei care vor să le treacă pragul

Ședință foto cu rochii de epocă, o proiecție de film cu Biserica Evanghelică, precum și vizite gratuite la toate Muzeele din județul Bistrița-Năsăud, sunt doar câteva dintre ofertele pe care Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud le fac tuturor celor care vor să participe la „Noaptea Muzeelor”. 

Evenimentul va avea loc în data de sâmbătă, 21 mai, când alături de

Cele mai spectaculoase fotografii cu municipiul Bistrița, premiate de Primărie – GALERIE FOTO

Cele mai spectaculoase fotografii surprinse în municipiul Bistrița și publicate pe pagina de Facebook „Mândru de Bistrița” au fost premiate de Primărie. Premiul, deși unul simbolic, înseamnă mult pentru fotografi, deoarece constă în afișarea fotografiilor realizate de ei pe un panou de onoare și, de asemenea, includerea lor într-un album electronic al Primăriei. 

„Desfășurat în intervalul 27

Poliţiştii au descoperit la un gater lemn tăiat ilegal de către un pădurar

Un pădurar din judeţul Bistriţa-Năsăud, în vârstă de 22 ani, a intrat în atenţia poliţiştilor după ce ar fi expediat la un gater din localitatea Ragla mai mulţi copaci tăiaţi ilegal, pentru care a întocmit un aviz de însoţire fals, informează Agerpres.

Potrivit buletinului de presă remis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, în

Şef de post dintr-o localitate din Bistriţa-Năsăud, găsit împuşcat în biroul de serviciu

Seful de post din Reteag a fost gasit impuscat, fara suflare in aceasta dimineata. Descoperirea socanta a fost facuta chiar colegii politistului. Acestia au mers, in aceasta dimineata, la postul de politie din Reteag pentru a incepe tura, insa in incinta cladirii l-au gasit impuscat in piept, in propriul sau birou, pe seful de post