AVOCATURA Archive

Incredibil! Avocat trimis în judecată pentru că a ascuns de judecători în sală un volum de dosar

Un avocat cu o vastă experiență și clienți cunoscuți a fost trimis în judecată pentru sustragere de probe. Mai exact, avocatul Ion Vulpoiu este acuzat că a ascuns în servieta lui un volum dintr-un dosar în timpul judecării unei propuneri de arestare. ”Prin rechizitoriul emis la data de 16.m.2023, de procuror din cadrul Parchetului de

În #ZiuaFărăAvocați, Consiliul Baroului Cluj a expus problemele direct șefilor de instanțe și parchete

Cu ocazia acțiunii de protest ZiuaFărăAvocați din 4 octombrie, Baroul Cluj. al doilea ca mărime din țară, a organizat o masă rotundă la care au participat președinții instanțelor de judecată precum și șefii parchetelor din județul Cluj, cărora reprezentanții avocaților clujeni le-au expus problemele întâmpinate. În cadrul întâlnirii au fost discutate problemele cu care se

O frumoasă influenceriță a intrat în Baroul București. Vezi cum s-a pregătit pentru examen

Tânăra Maria Copilău, cu peste 56.000 de urmăritori pe Instagram, absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității București, a intrat în avocatură cu 89 de puncte din 100 posibile la examen. ”Am onoarea și bucuria de a mă putea declara oficial Avocat în cadrul Baroului București. Cu multă încredere și entuziasm pășesc într-o nouă

4 octombrie 2023 va fi #ZiuaFaraAvocati

Avocații sunt îndemnați să întrerupă activitatea în data de 4 octombrie pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă. ”4 octombrie 2023 va fi #ZiuaFaraAvocati. Campania O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există a fost inițiată în urma Hotărârii Consiliului UNBR din 1-2 septembrie 2023, când s-a decis organizarea unei campanii pentru

Șomlea și Asociații recrutează avocat definitiv

Șomlea și Asociații recrutează avocat definitiv, cu cel puțin 3 ani vechime, pentru departamentul de litigii. ”Candidații trebuie să aibă cunoștințe solide de drept civil și procedură civilă, precum și experiență relevantă în domenii precum: drept administrativ, urbanism, drept societar, litigii comerciale și insolvență, dreptul muncii, drept fiscal. Apreciem avocații pasionați, care știu să scrie

Avocata Cosmina Cerva contestă candidatura lui Fenechiu la șefia Baroului București

Cunoscuta avocată Cosmina Cerva contestă candidatura senatorului PNL Daniel Fenechiu la functia de decan al Baroului Bucuresti. “Avocat Cosmina Nadia Cerva, in calitate de candidat la demnitatea de Decan al Baroului București, în temeiul art. 15.6 din Regulamentul de organizare a Adunării Generale privind Alegerea organelor de Conducere a Baroului București 18-22.09.2023, in termenul legal,

Avocatul Chiriță a lansat un chestionar pentru un studiu despre modul în care a evoluat CEDO

Avocatul clujean Radu Chiriță, cadru universitar, susține că CEDO a involuat de-a lungul anilor și cere răspunsurile (sub anomnimat) altor avocați sau părți din cauze la Curtea Europeană printr-un chestionar folosit la un studiu. ”Scriu cu o rugăminte adresă în principal colegilor avocaţi. Lucrez la un studiu despre modul în care a evoluat Curtea Europeană

Baroul Cluj solicită Guvernului să nu adopte proiectul care ”conduce la discriminarea nejustificată a avocaților”

Consiliul Baroului Cluj a emis un comunicat referitor la preconizata modificare a modului de impunere a avocaților, în sistem real, neplafonat, pentru plata cotei CASS (asigurări de sănătate). Dacă se va adopta proiectul, Baroul Cluj nu va mai desemna avocați din oficiu în cauzele în care asistența este obligatorie. ”Baroul Cluj dezaprobă vehement propunerile de

Baroul București anunță “ample acțiuni de protest si chiar o greva generală“

Conducerea Baroului Bucuresti anunta proteste ale avocatilor impotriva intentiei Guvernului de a impune profesiilor liberale contributia la sanatate in sistem real neplafonat. ”Baroul Bucuresti- organ profesional care grupează si reprezintă interesele a peste 10.000 de avocați cu drept de exercitare a profesiei, constata cu regret, ca după 2 săptămâni de dialog si mai multe memorii

Avocată din București, decedată la patru zile după achitarea definitivă într-un proces de 7 ani

Avocata Corina Tănase, în Baroul București din 2008, partener într-o societate, inculpată timp de 7 ani într-un dosar DNA, a decedat la patru zile după achitarea definitivă, fiind însărcinată în 9 luni și programată pentru cezariană. Bebelușul se luptă ca să supraviețuiască. Timp de șapte ani, Corina Tănase a fost purtată prin instanțele de judecată,